CFR Călători modifică mersul trenurilor în perioada următoare. Rutele afectate și detalii despre biletele deja cumpărate

de: Cătălina Burghelea
12 08. 2022

CFR Călători transmite că modifică temporar mersul trenurilor. Persoanele care au cumpărat bilete pentru perioada 20 august – 9 septembrie şi vor să renunţe la ele pot cere banii înapoi, anunță operatorul de transport. Pentru efectuarea unor lucrări la infrastructura feroviară, vor interveni schimbări.

Anunț făcut de CFR Călători

„Pasagerii care au bilete la aceste trenuri şi doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”, au precizat reprezentanții CFR Călători.

Detalii despre rutele afectate

CFR Călători a dezvăluit rutele afectate din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară. Astfel, Trenul IR 1833 Iaşi – Ilva Mică – Năsăud – Timişoara Nord: se asigură transbordarea pasagerilor de la staţia Ilva Mică (de la trenul IR 1833) la staţia Năsăud (pentru trenul IR 12833, cu plecare din Năsăud la ora 12.57 şi sosire în Timişoara Nord la ora 22.26).

Între 20 august și 9 septembrie, la trenul IR 1832 Cluj Napoca – Năsăud – Ilva Mică – Galaţi este asigurat trasferul călătorilor cu mijloace auto de la staţia Năsăud (de la tren 1832) la staţia Ilva Mică (pentru trenul IR 12832, cu plecare din Ilva Mică la ora 12.56 şi sosire în Galaţi la ora 23.56).

O altă rută afectată este Trenul IR 1830 Galaţi – Ilva Mică – Năsăud – Cluj Napoca: CFR asigură transbordarea călătorilor de la staţia Ilva Mică (de la trenul IR 1830) la staţia Năsăud (pentru trenul IR 12830, cu plecare din Năsăud la ora 18.00 şi sosire în Cluj Napoca la ora 20.15).

În perioada 20 august – 9 septembrie, la trenul Inter Reggio 1831 Timişoara Nord –Năsăud –Ilva Mică – Iaşi va circula cu orar şi număr diferite şi cu asigurarea transbordării călătorilor cu mijloace auto de la staţia Năsăud (de la trenul IR 12835, cu plecare din Timişoara Nord la ora 07:37 faţă de ora iniţială 06:38) la staţia Ilva Mică (pentru trenul IR 12831, cu plecare din Ilva Mică la ora 17.30 si sosire in Iaşi la ora 23.53).

Precizări importante pentru români

Trenul IR 1765 Timişoara Nord – Năsăud – Ilva Mică – Iaşi: se asigură mutarea călătorilor cu mijloace auto de la staţia Năsăud (de la trenul IR 1765) la staţia Ilva Mică (pentru trenul IR 12765, cu plecare din Ilva Mică la ora 02.00 şi sosire în Iaşi la ora 08.16). După 20 august și până pe 9 septembrie, trenul R 5560 Suceava – Botoşani (ramura de la trenul IR 1765) va circula ca tren R 13660 Suceava (plecare 06.48) – Botoşani (sosire 08.23).

Trenul IR 1763 Iaşi – Ilva Mică – Năsăud – Timişoara Nord: CFR Călători asigură transferul călătorilor cu mijloace auto de la staţia Ilva Mică (de la trenul IR 1763) la staţia Năsăud (pentru trenul IR 12763, cu plecare din Năsăud la ora 22.40 şi sosire în Timişoara Nord la ora 09.49).

Transfer asigurat în perioada 20 august – 9 septembrie

În perioada 21 august – 9 septembrie, călătorii trenului R 4205 Vatra Dornei – Ilva Mică – Năsăud – Bistriţa Nord vor fi transbordați de la staţia Ilva Mică (de la trenul R 4205) la staţia Năsăud (pentru trenul R 13425, cu plecare din Năsăud la ora 08.15 şi sosire în Bistrita Nord la ora 09.55).

Trenul R 4207 Bistriţa Nord – Năsăud – Ilva Mică – Vatra Dornei: pasagerii vor fi transferați cu mijloace auto de la staţia Năsăud (de la trenul R 4207) la staţia Ilva Mică (pentru trenul R 13427, cu plecare din staţia Ilva Mică la ora 15.40 şi sosire în Vatra Dornei la ora 17.43).

Trenul R 6414 Iaşi – Vaslui circulă ca tren R 13614, cu plecare din Iaşi (la ora 20.30) şi sosire în Vaslui (la ora 22.04). În perioada sus menționată, trenul R 5720 Câmpulung Modovenesc – Suceava va circula ca tren R 13672, cu plecare din Câmpulung Modovenesc (ora 03.54) şi sosire în Suceava (ora 06.01).

Ce se întâmplă cu biletele deja cumpărate

Persoanele care au bilete la aceste trenuri cu rute modificate şi doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată), potrivit Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare, precizează CFR Călători.